Scurtă incursiune în evoluția stilului masculin – Partea I

Share on Facebook47Pin on Pinterest0Share on Tumblr0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Iată-ne și la primul articol din categoria vestimentație. Mi-am propus să încep cu o scurtă istorisire a perioadelor prin care a călătorit stilul masculin şi până a ajunge în faza prezentă. Veți observa că, după cum probabil deja ați auzit sau, unii dintre voi chiar simțit pe propria piele, anumite așa-zise “trenduri” au tendința de a reveni după ani buni de dispariție.

De asemenea, vom observa că fiecare dintre personajele acestei lumi, fie ele designeri, stiliști sau editori, își găsesc inspirația într-o perioadă sau alta a trecutului. Acest lucru poate doar să ne bucure, întrucât reflectă faptul că stilul nu va muri niciodată, ci doar suferă o permanentă evoluție, adaptându-se nevoilor prezente. Pentru că suntem oameni, într-o permanentă căutare de nou, fără a ne condimenta puțin câte puțin stilul riscăm să ne plafonăm. Nu avem timp să ne plafonăm. Văzută, personal, ca o permanentă și prea scurtă experiență, viața merită să fie trăită la intensitate maximă. Cu cât trăim mai intens, cu cât cunoaștem, citim, vedem, ascultăm, experimentăm mai mult, cu atât simțim viața pulsând în fiecare celulă a creierului și trupului nostru. Și cu atât ne va fi mai simplu să ne controlăm fericirea. Iar asta se poate reflecta, cu puțin curaj, chiar și în garderoba și stilul pe care ni le creăm.

Dandy era, stylish men, dapper

Revenind la subiect, vom începe prin a aminti de a doua jumătate a secolului XIX, perioadă marcată de apariția tipologiei “dandy”, adică bărbatul nonșalant, elegant atât în vestimentație, stil de viata cât și în vorbire, cu tendințe aristocrate. Numită și “perioada victoriană”(1837-1901, Imperiul Britanic, condus de Regina Victoria), aceasta a reprezentat o revoluționare a vestimentației bărbătești, fiind precedată de perioada georgiană, care se caracteriza prin pantalonii foarte mulați, purtarea penelor sau a tocurilor nepotrivit de înalte pentru un bărbat. Noutatea perioadei victoriene se remarcă prin purtarea pălăriilor înalte, a fracului, a ceasului de buzunar sau a bastonului, elemente de o eleganță aparte, care se pot regăsi ușor și în vestimentația zilelor noastre,  în anumite contexte.

Men's style, dapper, 1900

Prima parte a anilor 1900 își menține linia prelungă, foarte cambrată a siluetei, caracteristice perioadei precedente, la care se adaugă câteva detalii noi, precum gulerele înalte și rigide ale cămășilor. Este perioada în care costumele de trei piese încep să scrie istoria, fie că vorbim despre toate cele trei piese matching, fie că vorbim despre sacou și vesta în contrast cu pantalonul, sau sacou și pantalon contrastate cu vesta. De asemenea, pantalonii capătă o nouă formă și noi detalii, purtându-se mai scurți, cu manșetă și, deosebit de important, cu dungă. Pentru că, tot în această perioadă, este inventată presa pentru pantaloni.

 ♠Prince of Wales dapper, style, menswear

Anii 1920 se remarcă printr-o revoluționare a stilului bărbătesc, prin prisma dezvoltării rapide a zonei de business și, automat, prin creșterea veniturilor și a posibilității de a călători mai ușor în afara granițelor. Astfel, ultimele trenduri devin din ce în ce mai accesibile, principalele surse de inspirație fiind Anglia și Franța. Anglia a scris și va scrie mereu istorie în materie de stil masculin și reinventare a acestuia. Prima parte a anilor 1900 își lasă amprenta prin intermediul cămășilor cu guler button-down, a sacourilor cu pernițe de umeri mai subțiri, care urmează linia naturală a umerilor, a cravatelor de uniformă sau șosetelor colorate cu imprimeu argyle.

Un alt moment istoric este marcat de Prințul de Wales (viitor Duce de Widsor), care a fost unul dintre cele mai importante și influente personaje ale stilului masculin și care a devenit primul “style icon“, intens mediatizat datorită nonșalanței și ținutelor impecabile afișate.  Deosebit de apreciat în rândul oamenilor obișnuiți, a fost un adevarat trendsetter pentru aceștia. Acest lucru s-a datorat și faptului că a fost prima celebritate din istorie pe care lumea modei a folosit-o pentru promovarea și comercializarea de articole vestimentare.  Tot el a promovat intens țesăturile cu imprimeu tip “glen plaid“, acele carouri care dau senzația că se suprapun, fapt pentru care, în prezent, imprimeul este mai des întâlnit sub numele de “prince of wales“.

1930 Gary Cooper dandy style fashion bespoke

Anii ’30 sunt recunoscuți drept anii apogeului în vestimentația masculină,  caracterizat prin atenția desăvârșită acordată ținutelor, a imaginii personale și a mândriei afișate. Este perioada în care așa-zisa rivalitate dintre stiul americanilor și cel al europenilor duce la o evoluție stilului și apariție a cunoscutelor “reguli de conduită”, care sunt valabile și în prezent. Marea majoritate a regulilor generale din stilul bărbătesc au fost scrise atunci, reguli pe care le vom dezbate pe larg în viitoarele articole.

Este perioada marilor actori de la Hollywood, priviți cu deplină admirație de lumea de pretutindeni, bărbați sau femei, pentru ținutele fără cusur pe care le afișează. Nume precum Cary Grant, Gary Cooper sau Clark Gable,  nu mai au nevoie de niciun fel de prezentare. Vorbim deja despre personaje-model, care devin inspirația zilnică pentru oamenii de rând. Este, de asemenea, perioada în care oamenii realizează că scopul hainelor nu este acela de a epata, de a părea ceea ce nu sunt, ci rolul lor este de a le oferi încredere în sine, de a deveni parte din farmecul personal. “Ideea de îmbrăcăminte nu era aceea de a evidenția bărbatul din mulțime, ci de a-l face un individ printre indivizi.” – Alan Flusser

1940 fashion men style

Perioada anilor 1940 este marcată de apariția hainelor de linie, cunoscute în prezent drept “ready-to-wear“. Odată cu încheierea Războiului Mondial, bărbații au început să se abată de la standardele adoptate în anii ’30 și încep să-și piardă din formalitatea de zi cu zi a ținutelor. Astfel, datorită unei diminuări a cererii de haine pe comandă, prețul acestora crește, deschizând porțile producției în linie a hainelor bărbătești. Acest lucru a venit atât cu avantaje, cât și cu dezavantaje. Pe de o parte, prețul mai mic al acestora le-a făcut mai accesibile pentru o plajă mai largă de oameni, însă, pe de altă parte, producătorii au început să promoveze stiluri diferite de la un sezon la altul, nepermițând consumatorului să-și creeze un stil propriu, care să-l definească. Gândind această idee mai profund, relizăm că apariția hainelor de linie a șters cu buretele ideea de “ținută clasică” promovată cu un deceniu mai devreme. Scopul producătorilor de haine a devenit acela de a-și maximiza profiturile, promovând ideea de reinventare a sinelui prin adoptarea unor noi stiluri care sunt “la modă”, ignorând complet ideea de calitate și durabilitate a materialelor, dar mai ales de individualizare a stilului.

1950s men style fashion

Anii 1950 sunt catalogați drept anii în care bărbații simt nevoia acută de acceptare în societate și de a face, cu alte cuvinte, parte din mulțime. Se promovează intens ideea de blazer, cămașă oxford, cravată cu dungi oblice și pantofi fără șiret. Este de asemenea perioada în care își fac apariția țesăturile artificiale, precum viscoza sau nailonul, adică o nouă cale de îmbogățire a producătorilor ready-to-wear, prin înlocuirea țesăturilor naturale cu acestea și promovarea lor drept foarte durabile și mai ușor de spălat.

Aceasta a fost prima parte din scurta noastră parcurgere a momentelor cheie din evoluţia stilului masculin. În partea a doua vom continua cu cealaltă jumătate a secolului XX şi  vom accelera puţin cursa către prezent, unde vom observa că mediul online are o influenţă radicală asupra concepţiei bărbaţilor despre imaginea personală.

Vladimir Stefan Popa The Essence of Style stil masculin consilier imagine personal style consultant advisor

***Aşteptăm feedback-ul vostru, împreună cu sugestii ce ţin de articole. Keep it classy!

Use your Facebook account to comment:

Leave a Reply

Or
Please use your real name instead of you company name or keyword spam.