Totul constă în detalii.

Share on Facebook63Pin on Pinterest0Share on Tumblr0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn3

Poate că pentru unii sună deplasat, însă da, “it’s all about the details.

Un costum dintr-o stofă de calitate, croit impecabil, sau o pereche de pantofi realizată manual, eventual pe comandă, dar care nu sunt accesorizate corect sau cărora le lipsesc cu desăvârşire detaliile, vor lua direcţia unor ţinute lipsite de personalitate, monotone. Acesta este un fenomen care îşi poate găsi uşor explicaţia şi în raport cu natura umană. Se spune că “simplicity is the ultimate sofistication”. Da, dacă ne ghidăm după ceea ce spune lumea modei. Însă, aşa cum v-am mai spus şi vă vom repeta la nesfârşit, “moda trece, stilul este etern” – Yves Saint Laurent. Oamenii vor îmbrăţişa această simplitate, însă va fi o simplitate trecătoare. Întotdeauna ne vom întoarce la ceea ce iubim în natură, arhitectură şi în noi înşine: detaliile. Iar acestea se vor reflecta, mai mult sau mai puţin, dar negreşit, şi în stilul nostru vestimentar.

nucky thompson lapel flower details style

Direcţiile actuale din zona de vestimentaţie masculină au transformat bărbatul într-unul pentru care modern înseamnă simplu şi practic, acaparând aproape definitiv importanţa detaliului, detaliu pe care îl consideră inutil, irelevant. Complet greşit, aş putea spune. Haideţi să luăm exemplul unei flori albe de cireş. Este nota de roz din centrul acesteia cumva inutilă? Sau reprezintă exact acel element care face ca întreg ansamblul să fie cu adevărat ademenitor? Nu cumva parfumul ei specific o face să se identifice între celelalte flori? Şi să se întipărească în mintea noastră? Acum te las pe tine să faci analogia inversă.

Ochiul uman(sau mai bine zis, mintea umană) este într-o continuă căutare de nefiresc, de ieşit din comun, de imprevizibil şi, în general, de tot ce înseamnă “limited edition”. De obicei, această “raritate” se distinge mai puţin într-o imagine de ansamblu, ci se remarcă atunci când apropiem privirea şi analizăm cu atenţie. Iar un ochi capabil de a identifica şi de a aprecia detaliul, presupune o minte capabilă de a crea detaliul.

And now here is my secret, a very simple secret: it is only with the heart that one can see rightly, what is essential is invisible to the eye.Antoine de Saint-Exupery
 

Nimeni nu spune că un costum luat ca atare nu poate fi într-adevăr frumos, însă asocierea lui cu anumite detalii va fi mult mai satisfăcătoare şi îndestulătoare ochiului. Fie că vorbim despre o cămaşă aleasă corect, despre cravată sau acul de cravată, despre batista de buzunar aranjată într-un mod aparte sau despre butoni, acestea sunt elemente care demonstrează interesul tău asupra ţinutei, elemente care, din păcate, apar din ce în ce mai rar în imaginea unul bărbat. Pătrunzând şi mai adânc, vom vedea că detaliile din interiorul detaliilor aduc plusul de calitate: pattern-ul cămăşii, imprimeul batistei de buzunar sau al cravatei, materialul din care sunt confecţionaţi butonii, culoarea butonierelor sacoului, contrastul fetrului de guler, laţimea manşetei pantalonilor sunt doar câteva din exemplele în acest sens. Le vom discuta, pe fiecare dintre ele, în articolele viitoare.

details lino ieluzzi style

Detaliile contează chiar şi acolo unde nu este implicat neapărat costumul. Chiar dacă vorbim despre o situaţie smart casual, micile detalii vor face diferenţa, adăugând un plus de stil personal ţinutei. Până şi simpla combinaţie de cămaşă – pantalon va fi cu un pas înainte dacă, spre exemplu, rulăm manşetele pantalonilor; sau dacă adăugăm o pereche de şosete colorate care să afişeze acea doză de personalitate. Plusează cu o curea de o nuanţă mai pală decât cea a pantofilor şi o brăţară nautică în contrast cu ceasul şi vei fi surprins de aprecierile primite.

details smart casual jeans

Viaţa ne învaţă că totul trebuie făcut cu măsură, regulă care se aplică şi atunci când ne jucăm cu detaliile. Ceea ce trebuie să ţinem mereu minte este că o ţinută reuşită este acea ţinută în care ne simţim în largul nostru. Cu paşi mici, adăugând ţinutelor detalii discrete într-un mod progresiv şi alegând, în primă fază, culori mai “cuminţi”, vor fi precum nişte exerciţii de imaginaţie . Cu timpul, imaginaţia va evolua şi vom ajunge să jonglăm cu detaliile într-un mod natural, liber şi, mai ales, unic.

Vladimir Stefan Popa The Essence of Style stil masculin consilier imagine personal style consultant advisor

 

Use your Facebook account to comment:

7 Responses to Totul constă în detalii.

  1. Mihaella Popa says:

    Foarte frumos articol! Ti-ai insusit criticile si ai scris mai putin.Interesante informatii (habar n-aveam cate detalii pot eexista).Personal, cel mai frumos articol mi s-a parut cel de dinainte.Bafta in continuare!

    • essence says:

      Multumesc pentru feedbackul pozitiv si ma bucur ca ai aflat informatii noi! Urmeaza articole in care vom vorbi mult mai detaliat despre ce am mentionat mai sus.

  2. Mihaella Popa says:

    Frumos articol si interesant. Sper sa urmeze unul care sa atinga mai in profunzime subiectul.Personal, habar n-aveam cate detalii pot sa existe.Mi-a placut si mai mult articolul anterior si sper sa-l continui.Bafta!

  3. Pingback: Încântaţi de cunoştinţă! | The Essence of Style

  4. Pingback: Primele 10 reguli de bază în direcţia unui stil personal desăvârşit | The Essence of Style

  5. Pingback: 10 reguli de bază pentru desăvârşirea stilului personal | The Essence of Style

  6. Pingback: 10 articole esențiale din garderoba unui bărbat

Leave a Reply

Or
Please use your real name instead of you company name or keyword spam.