VESTA: Cum să Obţii Fittingul Perfect

Share on Facebook57Pin on Pinterest0Share on Tumblr0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Am aflat, în articolele anterioare, care sunt detaliile la care să fim atenţi pentru a obţine ce este mai bun din croiala sacoului şi cea a pantalonilor. Astăzi voi vorbi despre deseori controversata, dar nemuritoarea vestă. La fel ca în cazul sacoului sau al pantalonilor, vesta este un element vestimentar care va arăta fie deosebit de bine, fie extrem de greşit, iar cea mai mare influenţă în acest sens o va avea fitting-ul acesteia.

the essence of style sfaturi stil vesta fitting croiala barbati costum comanda bespoke garderoba stil masculin

1. Lungimea

Primul şi cel mai important aspect în fitting-ul unei veste este lungimea. Aceasta trebuie să acopere în totalitate betelia pantalonilor (presupunând că aceştia vor fi poziţionaţi pe linia naturală a taliei corpului), astfel încât să ascundă cămaşa întru totul, evitându-se astfel apariţia unui dezechilibru al ţinutei. Acel ultim nasture pe care îl vedem aproape negreşit descheiat are rolul de a oferi o lejeritate a mişcărilor şi o accentuare vizuală a taliei.

2. Trunchiul

Este foarte simplu: vesta este cel mai slim articol vestimentar din garderoba unui bărbat. Este croită astfel încât să îmbrăţişeze cât mai puternic corpul, având o lejeritate redusă. În acelaşi timp, chiar dacă este foarte cambrată, nu dă senzaţia de prea strâmt şi nu formează cute inestetice. Marea majoritate a vestelor este prevăzută la spate, în zona stomacului, cu un ajustor menit să ofere un plus de lejeritate după o masă bogată sau în momentul în care ne aşezăm.

3. Adâncimea/Poziţia nasturilor

Poziţia nasturilor va fi aleasă în funcţie de cât de vizibilă vrem să fie vesta cu un sacou luat pe deasupra, închis la nasture. Este o decizie ce ţine strict de gusturi, însă personal consider că o vestă care se închide prea sus stinge din farmecul accesoriilor şi cel al cămăşii. Puţin mai jos de capul pieptului este zona ideală de pornire a nasturilor, creând un V puternic şi, în acelaşi timp, foarte elegant.

the essence of style sfaturi stil vesta fitting croiala barbati costum comanda bespoke garderoba stil masculin

4. Numărul de nasturi

Chiar şi aici discutăm despre o chestiune ce ţine, în cea mai mare parte, de preferinţele fiecăruia. Ideea de bază este de a acoperi spaţiul vertical din faţă, adică ceea ce am discutat la punctul 3, fără a lăsa un spaţiu prea mare între nasturi. În general, pentru bărbaţii înalţi recomand fie 6 sau 7 nasturi, iar celor scunzi, 4 sau 5 nasturi.

5. Lăţimea umărului

Ca şi în cazul sacoului sau al paltonului, lăţimea în umeri a vestei este crucială în atingerea fitting-ului corect. Umerii dictează modul în care vesta se va aşeza pe corp, iar pentru a obţine cel mai bun rezultat, va trebui să fim atenţi la modul în care îmbracă gulerul cămăşii la spate şi către în faţă, fără a-l încăleca prea tare sau a forma un spaţiu între cele două. Un umăr prea lat va muta vesta de pe poziţia ei firească de fiecare dată când vom îmbrăca ceva pe deasupra. 

 

Vesta este unul dintre cele mai versatile articole din garderoba masculină, făcând faţă cu brio atât în mediul business, cât şi în cel smart-casual. Prin crearea echilibrului dintre detaliile mai sus menţionate, vom obţine un articol vestimentar care va cuceri prin simplitatea şi, în acelaşi timp, prin rafinamentul lui. 

personal shopper vladimir stefan popa the essence of style personal style consultant consultant vestimentar stil masculin sfaturi de stil garderoba consultanta vestimentara personal style advisor personal clothier fashion advisor consultant consilier vestimentar consiliere garderoba sfaturi stil shopping assistant asistent personal

 

Use your Facebook account to comment:

Leave a Reply

Or
Please use your real name instead of you company name or keyword spam.